MARI FILME ( 1 ) - La Passion de Jeanne D'Arc ( 1928 )

Arta nu are varsta. Puritatea ei depaseste timpul si spatiul, forta ei impresioneaza mereu, insufletind in mod miraculos ratiunea. Frumusetea unui film este la fel de puternica si la 80 de ani de la aparitia sa. Asta am inteles acum cateva zile cand am vazut “La Passion de Jeanne D'Arc”, regizat de danezul Carl. Th. Dreyer in 1927. Citisem despre acest film ca este considerat de multi critici drept pelicula care anunta ca in “filmul- mut” s-a spus totul. Dupa aceasta capodopera nimeni nu ar mai fi putut face un film fara sonor care sa surprinda mai mult decat o face filmul lui Dreyer.
Desigur,am cunoscut destui care spun frecvent ”ce film e ala, fara efecte speciale, fara imagine color, fara sonor?”. Am chiar prieteni care imi solicita filme pe DVD-uri, precizand insa de la inceput “sa nu fie alb-negru”. Probabil ca pentru ei acest film nu este altceva decat o relicva demodata, din alt timp. Fireste, ei sunt cei ce pierd, desi nici nu isi dau seama. Recomand aceasta geniala realizare cinematografica acelora deschisi la suflet si la minte.
Realizat in 1927 de cel mai mare regizor danez din perioada interbelica , “La Passion de Jeanne D'Arc” a fost filmat in Franta si a aparut peecrane un an mai tarziu. Filmul a fost insa distrus dupa cativa ani de un incendiu, la fel intamplandu-se si cu a doua sa versiune. Faptul ,desi inedit, nu este surprinzator. Peste 75% din filmele-pre sonor realizate pana in 1930 in lume pierzandu-se pentru totdeauna. Dumnezeu a vrut insa ca aceasta pelicula sa nu moara si la inceputul anilor '80, in Danemarca ,s-a gasit o a treia rola continand filmul lui Dreyer. Reconstituit in 1985 de specialisti francezi si beneficiind de o coloana sonora care ii potentiaza perfect valoarea ( Richard Einhorn-The Voice of Light), filmul cunoaste de atunci o a doua viata.
Ceea ce este de la inceput important e faptul ca evenimentele relatate de acest film au la baza marturiile originale ale procesului Ioanei D'Arc, asa cum sunt pastrate in dosarul aflat in arhivele franceze. Ca si structura primara, filmul poate fi considerat un documentar artistic. Departe de a fi insa doar atat, “La Passion de Jeanne d'Arc” este o emotionanta imagine a supliciului psihic si fizic la care a fost supusa din ratiuni politice si religioase eroina nationala a Frantei, in anul 1341. Inchizitorii ii hotarasera soarta inca de la inceput, procesul fiind doar o incercare de a o face sa marturiseasca pacatul ereziei. Dreyer reuseste sa compuna o adevarata cascada de expresivitate pe chipurile personajelor: judecatorii sunt neinduratori, glaciali, cautand mereu alte acuzatii care sa infranga chipul inundat de lacrimi al Ioanei.
De altfel, acest film este in mare masura o oda vizuala ce incanta prin forta dramatica a imaginilor. O ora si jumatate, actrita principala (Maria Falconetti) te face sa ii simti durerea ,groaza, remuscarea, credinta, prabusirea, printr-un joc al ochilor inecati in lacrimi. Plansul ei se transforma in functie de emotii, in functie de stari. Dreyer reuseste sa transforme spectatorul intr-un martor al unei drame, sa il faca partas la suferinta eroinei.
Si totusi, spre deosebire de Mel Gibson spre exemplu, in “The Passion of Christ”( e posibil ca titlul filmului sa fie inspirat tocmai de capodopera lui Dreyer) regizorul nu cauta sa ii acuze pe acuzatori. Dimpotriva, de la inceput se gasesc in randul judecatorilor-prelati oameni care o considera pe Ioana o faptura inocenta. La final, chiar si cei mai duri dintre acuzatori sunt miscati de puterea eroinei si lacrimile apar si in ochii acestora.
Dincolo de expresivitatea chipului uman, Dreyer aduce in film si o puternica simbolistica a vietii si a credintei. In multe momente modul in care este acuzata fecioara din Orleans aminteste de procesul lui Isus. Intr-o scena rascolitoare, gardienii Ioanei ii pun pe cap o coroana din paie si in mana, drept sceptru, o sageata. Ranjetele lor animalice maresc dramatismul scenei (evident o aluzie la modul in care a fost tratat Isus de soldatii romani).In ciuda amenintarilor si a presiunilor la care e supusa, Ioana surprinde mereu prin raspunsurile sale ce reusesc sa evite capcanele judecatorilor . Dusa in fata rugului i se cere sa isi marturiseasca erezia, pacatul. Scena ce urmeaza umanizeaza si mai mult personajul. Privirea ei aluneca mai intai pe un petec de iarba, incarcat de flori de camp, primavaratice obiecte ale Creatiei. Apoi, camera se muta pe groparul care deschide pamantul gropii si care arunca deasupra si un craniu: albit de timp, cu orbitele pline de pamant si de viermi. Frica de moarte o face pe eroina sa semneze, printr-un X, hartia ceruta de acuzatori. Condamnata sa isi traiasca restul zilelor in inchisoare, Ioana intelege ca moartea in numele credintei e preferabila unei vieti de proscrisa.Retracteaza totul, uimindu-si inca o data judecatorii si moare arsa pe rug, cerandu-i lui Dumnezeu sa o ajute sa moara demn, pentru credinta , dar sa ii usureze chinul final.
Dreyer mentine pana la final tensiunea sufleteasca a operei, in momentul in care flacarile se apropie de trupul plapand al fecioarei camera mutandu-se pe chipurile celor prezenti. Lacrimile sunt acum prezente in ochii tuturor, inclusiv in cei ai soldatilor.
Filmul se termina cu scenele de revolta ale multimii provocate de supliciul nedrept la care asistase. Ioana devine o sfanta din chiar momentul in care isi incredintase sufletul in mainile Domnului.
“La Passion de Jeanne D'Arc” a fost pentru mine o experienta uluitoare. Un film care nu are nevoie de sonor, decoruri, costume, imagine color si efecte speciale. E un film ce se masoara cu sufletul.
Daca v-am trezit interesul pentru acest film, misiunea mea e indeplinita si sufletul imi e impacat.