miercuri, 10 septembrie 2008

FILME CONTROVERSATE ( 1 ) -"La Voie Lactee"(Calea Lactee)-1969



Filmul de arta provoaca ochiul , inima, mintea. La fel ca orice alta forma a artei, filmul are un efect puternic asupra simturilor, dar indeamna totodata si la reflectii adanci asupra ideilor fundamentale ale umanitatii. Este evident o forma de a ne transforma in oameni superiori ce aspira la inaltimi, de a constientiza laturi ale vietii pe care nu le-am identificat pana atunci, de a gandi si a simti altfel decat majoritatea.
Filmul,ca arta vizuala complexa si profunda,poate creea senzatii si contura ganduri. Iar atunci cand provocarile sale sunt impinse pana la limita unei suportabilitati normale, filmul devine controversat.
Religia, ca forma organizata de exprimare a credintelor, a reprezentat un subiect vibrant in multe pelicule importante ale istoriei filmului Un anumit regizor insa a reusit sa puna in discutie crestinismul, intr-un mod personal, starnind mereu controverse aprinse. Luis Bunuel, cel mai mare regizor de limba spaniola din toate timpurile, reprezentantul suprarealismului in cinematografie si creatorul unor opere geniale, a jonglat in multe ocazii cu religia crestina in imagini ce au socat.
Filmul “La Voie Lactee” ( Calea lactee )-1969 este o autentica demonstratie- marca Bunuel- de implicare a regizorului in dezbateri religioase. Bunuel insa o face fara sa explice exact de ce parte a a baricadei se afla adevarul,care e acest adevar si cum trebuie sa il cautam.
Calea Lactee este numele dat calatoriei-pelerinaj la mormantul Sfantului Iacob, din Santiago de Compostela. Potrivit legendei, in secolul al VII-lea,o stea a condus niste pastori la locul unde se aflau moastele sfantului, de aici denumirea de Compostela ( din latinescul “Campus Stelae”).
Filmul lui Bunuel prezinta calatoria a doi barbati ( un batra si un tanar),imbracati saracacios, din sudul Frantei spre Santiago de Compostela. Suprarealismul evident in toate filmele lui Bunuel are in aceasta realizare a sa din perioada franceza a carierei, conotatii foarte profunde. Calatoria celor doi devine una fantastica, transcedentala, spatiul si timpul devenind repere neimportante.Personaje ce au creat controverse si erezii de-a lungul istoriei crestinismului apar in calatoria celor doi pelerini,toti aparandu-si cu stoicism proprile versiuni despre divinitate. In acelasi timp, Bunuel starneste privitorul prin imagini dure, intense, precum cea a crucificarii unei calugarite in dorinta acesteia de a suferi astfel in acelasi fel precum Christos. Ingerul Mortii si Marchizul de Sade au aparitii in acelasi film in care Isus este prezentat neconventional, ca un om obisnuit. Isus glumeste si rade, alearga si ii este foame si chiar doreste sa se barbiereasca. Cei doi pelerini par niste vagabonzi, niste oameni ai strazii,dar desi in aparenta sunt niste credinciosi ce fac un drum spiritual spre un loc sfant, ei se dezvaluie in multe secvente ca fiind lipsiti de umanitate, de simtaminte si sfarsesc prin a face exact ceea ce ii indemna la inceputul filmului diavolul: se vor culca cu o prostituata. Filmul este presarat cu momente ce imbie la gandire,iar dupa ce il urmaresti prima data simti nevoia sa revezi scene pentru a intelege mai bine ceea ce regizorul a gandit. La fel ca si Lynch astazi, Bunuel era recunoascut pentru faptul ca nu dadea informatii legate de controversele filmelor sale.
O oglinda a fanatismului religios, o pelicula ce poate fi privita ca fiind pro-religie sau anti-religie, o introspectie asupra pacatului si a credintei..Un film controversat, dar care merita-poate tocmai de aceea- vazut , revazut si dezbatut...

duminică, 24 august 2008

SCIENCE-FICTION


Filmul SF este unul dintre cele mai populare genuri cinematografice. Desi nu ma numar printre fanii genului, voi incerca sa surprind anumite momente( interesante, sper..)ale istoriei filmului “science-fiction”, un capitol interesant al cinematografiei.
De la inceput trebuie mentionat faptul ca acest gen foarte eterogen este si deosebit de popular.
De altfel, in opinia mea, tocmai asta il face comercial : caracterul sau eterogen. Exista fantasy-fiction( spre exemplu, “Stapanul Inelelor”) , horror-fiction ( ”Frankenstein”), mystery-fiction (“Blade Runner”), space-fiction( ”Dune”) etc. In filmul SF se intalnesc uneori si influente ale altor genuri precum drama, actiune sau comedie.
Un alt aspect important al filmului de “stiinta si imaginatie” ( cum se traduce frecvent in limba romana) este si calitatea operelor apartinand acestui gen. O trecere in revista a celor mai proaste filme facute vreodata ne ofera posibilitatea sa observam ca peste 70-80% dintre acestea sunt SF-uri. Totul culmineaza cu filmul lui Ed Wood “Plan 9 from Outer Space”, considerat cel mai slab film facut vreodata. Nu e mai putin adevarat insa ca si unii dintre cei mai mari regizori de film de arta au creat productii importante SF ( Fritz Lang, Stanley Kubrick, Andrei Tarkovski, Michael Radford, Steven Spielberg, David Lynch, Terry Gilliam etc.) astfel incat e evident ca si in acest caz exista filme pentru toate gusturile.
In opinia mea, in functie de valoarea si importanta lor in istoria cinematografiei mondiale filmele apartinand genului SF pot fi impartite in 3 categorii:
In primul rand exista filmele proaste si foarte proaste.(as adauga... si foarte multe). Asa cum am spus, acestea sunt candidate anuale la trofeul ”Zmeura de Aur”( cel mai prost film).In ultimii 20-30 de ani,in ciuda progreselor facute in domeniul efectelor speciale, valoarea filmelor SF nu a crescut. Dimpotriva, invazia de roboti, cyborgi, explozii neverosimile, monstrii japonezi, re-make-uri neinteresante si subiecte descurajant de slabe fac din acest gen de film un adevarat taram al prostului-gust, al incompetentei si al sub-culturii. Exceptiile sunt foarte putine, regula este insa aceasta.
Au existat insa dintotdeauna si filme SF bine realizate, care imbina subiectul cu realizarea tehnica si care au creat revolutii in cultura cinematografica. Ma refer aici la seriile Star Wars sau Terminator, Matrix sau Alien. Evident ca pentru fanii acestui gen, discutiile despre filmele mentionate nu pot fi decat pozitive.In opinia mea, desi le pot recunoaste anumite calitati , ma vad nevoit sa semnalez si numeroasele slabiciuni: lipsa de profunzime a subiectelor, atractia spre efecte vizuale ce nu au legatura cu “stiinta”, ci doar cu “fictiunea”, preferinta spre personaje incolore, lipsite de esente, accentuarea violentei. Practic, aceste filme nu pun intrebari, nu creaza raspunsuri, sunt doar ambalaje frumos realizate in spatele carora nu se ascunte nimic.
A treia categorie este insa cea pentru care merita sa scriu acest articol pe un blog ce doreste( sper sa si reuseasca) sa puna accentul pe filmul de arta. E categoria filmelor SF care trateaza teme serioase, care te rascolesc si te indeamna la meditatie.
Umanismul si teama de un posibil razboi nuclear sunt evidente in “The Day the Earth Stood Still”-1951( in regia lui Robert Wise), un clasic ce propune probabil singurul robot simpatic al filmului SF( uriasul si foarte ascultatorul Gort )si o coloana sonora avangardista pentru acea perioada. In “Alphaville”( 1965 ),cineastul francez Jean-Luc Godard prezinta o imagine neconventionala a viitorului. Plasata in viitor, actiunea filmului urmareste calatoria unui agent -secret intr-un oras al galaxiei -Alphaville-in care oamenii sunt transformati in entitati lipsite de libertatea de a gandi si a simti. Un univers in care oamenii sunt condamnati fiindca plang la moartea sotiei sau fiindca folosesc cuvinte interzise, precum “dragostea”. Atmosfera intunecata, problematica temelor centrale ale filmului, suspansul adus de coloana sonora, lipsa efectelor speciale si mai ales finetea regizorala a lui Godard, fac din acest film o capodopera a artei cinematografice. In 1968, Stanley Kubrick realizeaza “2001:A Space Odyssey”, unanim apreciat ca fiind unul din cele mai importante pelicule ale tuturor timpurilor. Evolutia umanitatii desprinsa din animalitatea primordiala si pana in viitorul plasat in anul 2001 este reprezentata in filmul lui Kubrick meticulos, metodic si respectand adevarul stiintific. Beneficiind de o realizare extraordinara(efecte speciale, dialog minimalist, tehnici de filmare surprinzatoare, coloana sonora devenita legendara) filmul este fara indoiala un gigant al genului.
Tot in 1968 aparea si “Planet of the Apes”( in regia lui Franklin Schaffner), cu un subiect foarte interesant, inovator din punct de vedere al machiajului,dar mai ales cu un final care surprinde si inspaimanta.
“Solaris”( 1972) in regia marelui Andrei Tarkovski, dupa nuvela polonezului Stanyslaw Lem, ramane un alt moment de referinta al acestui gen. Un film psihologic, plasat pe o statie spatiala, in viitor, pelicula trateaza halucinantele crize existentiale ale personajelor ( cercetatori si oameni de stiinta aflati pe acea statie spatiala). Tarkovski surprinde prin densitatea emotiilor pe care le dezvaluie personajele si prin transpunerea acestora in imagini de o puritate speciala.
El revine la acest gen si in “Stalker”(Calauza)-1979, un alt film important, meditativ si plin de profunzime.
Anii '80 aduc alte filme SF demne de trecut in revista: “Blade Runner”(1982,regia Ridley Scott),”1984”(1984, in regia lui Michael Radford, dupa romanul best-seller al lui George Orwell), “Brazil”(1985, in regia lui Terry Gilliam). Toate cele trei de mai sus surprind universuri totalitare plasate in viitor, caracterizate prin violenta, cenzura, opresiune, suprapulare. Intrebarile si problematica puse de aceste pelicule sunt insa adanci si dificil de urmarit, provocand la reevaluari ale efectelor posibilelor societati ale viitorului.
Mai aproape de prezent se remarca de asemenea filme SF precum “Twelve Monkeys”(1995, regia Terry Gilliam), “Abre los Ojos”(1997, regia Alejandro Amenabar), “The 5th Element”( 1997, regia Luc Besson ),”Pi”( 1998, Darren Aronovsky ),”Children of Men”( 2005, Alfonso Cuaron ) si “The Fountain”( 2006, Darren Aronovsky).
Exista insa si filme despre care nu am scris in acest articol si care probabil merita sa fie plasate intre cele mai bune filme SF ale tuturor timpurilor. Nu am facut-o fie pentru ca nu am reusit inca sa le vizionez: Metropolis( 1927), The 10th Victim (1965), Farenheit 451( 1966),”Soylent Green”(1973),The Thing( 1982),”Dune”(1984) etc., fie deoarece consider ca ele fac parte din alte genuri, desi unii le incadreaza aici : A clockwork orange(1971),The Element of Crime( 1984) sau trilogia “Lord of the Rings “.
Concluzia e simpla :ca in orice alt gen,alegerea se face de catre cel ce vizioneaza filmul. Din pacate exista si fani Robocop, Batman sau Star Trek. Asta e, nimeni nu e perfect!
PS. Articol dedicat prietenului Nelutz, cu speranta ca va parasi AXN-ul.

duminică, 17 august 2008

MARI FILME ( 1 ) - La Passion de Jeanne D'Arc ( 1928 )



Arta nu are varsta. Puritatea ei depaseste timpul si spatiul, forta ei impresioneaza mereu, insufletind in mod miraculos ratiunea. Frumusetea unui film este la fel de puternica si la 80 de ani de la aparitia sa. Asta am inteles acum cateva zile cand am vazut “La Passion de Jeanne D'Arc”, regizat de danezul Carl. Th. Dreyer in 1927. Citisem despre acest film ca este considerat de multi critici drept pelicula care anunta ca in “filmul- mut” s-a spus totul. Dupa aceasta capodopera nimeni nu ar mai fi putut face un film fara sonor care sa surprinda mai mult decat o face filmul lui Dreyer.
Desigur,am cunoscut destui care spun frecvent ”ce film e ala, fara efecte speciale, fara imagine color, fara sonor?”. Am chiar prieteni care imi solicita filme pe DVD-uri, precizand insa de la inceput “sa nu fie alb-negru”. Probabil ca pentru ei acest film nu este altceva decat o relicva demodata, din alt timp. Fireste, ei sunt cei ce pierd, desi nici nu isi dau seama. Recomand aceasta geniala realizare cinematografica acelora deschisi la suflet si la minte.
Realizat in 1927 de cel mai mare regizor danez din perioada interbelica , “La Passion de Jeanne D'Arc” a fost filmat in Franta si a aparut peecrane un an mai tarziu. Filmul a fost insa distrus dupa cativa ani de un incendiu, la fel intamplandu-se si cu a doua sa versiune. Faptul ,desi inedit, nu este surprinzator. Peste 75% din filmele-pre sonor realizate pana in 1930 in lume pierzandu-se pentru totdeauna. Dumnezeu a vrut insa ca aceasta pelicula sa nu moara si la inceputul anilor '80, in Danemarca ,s-a gasit o a treia rola continand filmul lui Dreyer. Reconstituit in 1985 de specialisti francezi si beneficiind de o coloana sonora care ii potentiaza perfect valoarea ( Richard Einhorn-The Voice of Light), filmul cunoaste de atunci o a doua viata.
Ceea ce este de la inceput important e faptul ca evenimentele relatate de acest film au la baza marturiile originale ale procesului Ioanei D'Arc, asa cum sunt pastrate in dosarul aflat in arhivele franceze. Ca si structura primara, filmul poate fi considerat un documentar artistic. Departe de a fi insa doar atat, “La Passion de Jeanne d'Arc” este o emotionanta imagine a supliciului psihic si fizic la care a fost supusa din ratiuni politice si religioase eroina nationala a Frantei, in anul 1341. Inchizitorii ii hotarasera soarta inca de la inceput, procesul fiind doar o incercare de a o face sa marturiseasca pacatul ereziei. Dreyer reuseste sa compuna o adevarata cascada de expresivitate pe chipurile personajelor: judecatorii sunt neinduratori, glaciali, cautand mereu alte acuzatii care sa infranga chipul inundat de lacrimi al Ioanei.
De altfel, acest film este in mare masura o oda vizuala ce incanta prin forta dramatica a imaginilor. O ora si jumatate, actrita principala (Maria Falconetti) te face sa ii simti durerea ,groaza, remuscarea, credinta, prabusirea, printr-un joc al ochilor inecati in lacrimi. Plansul ei se transforma in functie de emotii, in functie de stari. Dreyer reuseste sa transforme spectatorul intr-un martor al unei drame, sa il faca partas la suferinta eroinei.
Si totusi, spre deosebire de Mel Gibson spre exemplu, in “The Passion of Christ”( e posibil ca titlul filmului sa fie inspirat tocmai de capodopera lui Dreyer) regizorul nu cauta sa ii acuze pe acuzatori. Dimpotriva, de la inceput se gasesc in randul judecatorilor-prelati oameni care o considera pe Ioana o faptura inocenta. La final, chiar si cei mai duri dintre acuzatori sunt miscati de puterea eroinei si lacrimile apar si in ochii acestora.
Dincolo de expresivitatea chipului uman, Dreyer aduce in film si o puternica simbolistica a vietii si a credintei. In multe momente modul in care este acuzata fecioara din Orleans aminteste de procesul lui Isus. Intr-o scena rascolitoare, gardienii Ioanei ii pun pe cap o coroana din paie si in mana, drept sceptru, o sageata. Ranjetele lor animalice maresc dramatismul scenei (evident o aluzie la modul in care a fost tratat Isus de soldatii romani).In ciuda amenintarilor si a presiunilor la care e supusa, Ioana surprinde mereu prin raspunsurile sale ce reusesc sa evite capcanele judecatorilor . Dusa in fata rugului i se cere sa isi marturiseasca erezia, pacatul. Scena ce urmeaza umanizeaza si mai mult personajul. Privirea ei aluneca mai intai pe un petec de iarba, incarcat de flori de camp, primavaratice obiecte ale Creatiei. Apoi, camera se muta pe groparul care deschide pamantul gropii si care arunca deasupra si un craniu: albit de timp, cu orbitele pline de pamant si de viermi. Frica de moarte o face pe eroina sa semneze, printr-un X, hartia ceruta de acuzatori. Condamnata sa isi traiasca restul zilelor in inchisoare, Ioana intelege ca moartea in numele credintei e preferabila unei vieti de proscrisa.Retracteaza totul, uimindu-si inca o data judecatorii si moare arsa pe rug, cerandu-i lui Dumnezeu sa o ajute sa moara demn, pentru credinta , dar sa ii usureze chinul final.
Dreyer mentine pana la final tensiunea sufleteasca a operei, in momentul in care flacarile se apropie de trupul plapand al fecioarei camera mutandu-se pe chipurile celor prezenti. Lacrimile sunt acum prezente in ochii tuturor, inclusiv in cei ai soldatilor.
Filmul se termina cu scenele de revolta ale multimii provocate de supliciul nedrept la care asistase. Ioana devine o sfanta din chiar momentul in care isi incredintase sufletul in mainile Domnului.
“La Passion de Jeanne D'Arc” a fost pentru mine o experienta uluitoare. Un film care nu are nevoie de sonor, decoruri, costume, imagine color si efecte speciale. E un film ce se masoara cu sufletul.
Daca v-am trezit interesul pentru acest film, misiunea mea e indeplinita si sufletul imi e impacat.

joi, 14 august 2008

ISTORIA FILMULUI DE ARTA ( Episodul 1- REGIZORII )

Filmul de arta este fara indoiala un film de autor. Este transpunerea in arta cinematografica a viziunilor geniale ale unor maestrii ai filmului. Asistam, mai ales in ultimii ani, la o adevarata invazie a “comercialului”, o constanta deteriorare a ideii de arta. Se continua seriile “Indiana Jones” , “Rocky” sau “Die Hard” pana la limita penibilului. E o abundenta de filme horror lipsite de profunzime, de comedii cu liceeni si de “superproductii” fara valoare, gen “300”sau “10.000 B.C”.
Si totusi, filmul este in esenta altceva. Este un festin al simturilor, al mintii si al sufletului,o lucrare complexa ce imbina profunzimea intelectuala si instinctul creativ.
Incepand cu George Melies, in primii ani ai secolului al XX-lea si pana astazi, filmul a insemnat creatii exceptionale ale unor oameni care au transpus pe pelicula viziunile lor proprii, originale, despre lume si viata, despre dragoste si razboi, despre suferinte si victorii, despre Dumnezeu si Creatie. Ei sunt cei ce au dat nastere filmelor de arta.
Asa cum am spus, primul regizor de film a fost francezul George Melies. Incepand din anul 1896 si pana in 1913 Melies deschide drumul pentru filmul de arta. Francezii sunt primii care produc filme, exportandu-le in Anglia si in Statele Unite. Primul Razboi Mondial va muta insa centrul de greutate al industriei cinematografice peste ocean.Sunt anii in care apare cel considerat in mod unanim drept “parintele filmului american “- David W. Grifitth. Capodoperele sale, “Birth of a Nation”(1915) si “Intolerance”(1916) sunt primele mari filme americane.
Anii '20 inseamna o renastere a cinematografiei,acum aparand curente importante in film ( expresionismul german, impresionismul francez, noul val suedez si suprarealismul ). Francezii Abel Gance si Rene Claire, germanii Ernst Lubitsch,Friedrich Wilhelm Murnau, Josef Von Sternberg si Fritz Lang, suedezii Mauritz Stiller si Victor Sjostrom sau danezul Carl Dreyer devin in aceasta perioada nume mari ale cinematografului. Multi dintre ei vor continua sa lucreze la Hollywood devenind repere ale cinematografiei interbelice. Ei se vor alatura unor regizori americani precum Buster Keaton, Howard Hawks,WilliamWyler, Victor Flemming sau Lewis Milestone.
Perioada interbelica, deosebit de intensa ca productie cinematografica, a insemnat insa si contributiile remarcabile ale 3 regizori: Charlie Chaplin, Serghei Eisenstein si Luis Bunuel. Unanim recunoscuti ca realizatori ai unora dintre cele mai importante filme din istorie,dintre care se remarca mai ales “The Gold Rush”(1925,Chaplin), “Crucisatorul Potemkin”( 1925, Eisenstein) si “Un Chien andalou”( 1928, Bunuel ).
Considerat si astazi de foarte multi,drept cel maibun film din toate timpurile,”Citizen Kane”(1941) il transforma pe Orson Welles intr-un regizor foarteadmirat si controversat. Faima acestui prim film nu va mai fi insa egalata de niciuna din productiile sale ulterioare.
Al Doilea Razboi Mondial va insemna un alt moment de recul al cinematografiei, mai ales in Europa. Filmul european va reusi insa sa isi revina si sa se transforme in anii urmatori in principalul motor al filmului de arta in lumea postbelica.
In anii '30-'40 se face trecerea spre o noua generatie de regizori europeni. In Franta, Jean Renoir si Jean Vigo vor fi urmati de “noul cinema francez”,reprezentat de Alain Resnais, Francois Truffaut,Claude Chabrol si Jean-Luc Godard ( in anii '50-'60). In Anglia, Alexander Korda va lasa locul lui Lawrence Olivier si David Leann.
Italia, odata cu constructia in anul 1938 a studiorilor din Roma, va fi mult mai activa, scoala italiana de film dand nastere acum unuia dintre cele mai importante curente cinematografice: Neo-realismul italian. Roberto Rossellini, Vittorio de Sica si Luchino Visconti sunt marii reprezentanti ai acestui curent,cu influente ce se vor simti pana in anii'60.
In anii ' 50-'60 insa se remarca alti regizori extraordinar de importanti pentru istoria filmului: britanicul Alfred Hitchcock, suedezul Ingmar Bergman, italienii Federico Fellini si Michelangelo Antonioni, japonezul Akira Kurosawa, polonezul Roman Polanski.
Dupa 1948, monopolurile marilor studiori de la Hollywood( 20thCentury Fox, MGM, Warner Bros., Universal ) interesate mai mult de partea comerciala a productiei de film va intra intr-un oarecare declin. Astfel, inca din anii '50, dar cu precadere in perioada anilor '60-'70,un nou val de regizori americani, independenti, dornici de a realiza proiecte personale fara interventile producatorilor-comercianti se va face remarcat,prin nume precum John Cassavetes, Stanley Kubrick, Terrence Malick, Robert Altman, Francis Ford Coppola sau Steven Spielberg.
In Europa, regizorilor deja consacrati ( Fellini, Bergman, Truffaut, Bunuel) li se vor adauga alti doi regizori cu totul speciali,care din pacate vor parasi destul de tineri aceasta lume : Pier Paolo Pasolini si Andrei Tarkovski.
In anii '70-'80 cinematografia cunoaste o dezvoltare fara precedent,dar filmul de arta se pastreaza ca o componenta importanta incontinuare. Printre regizorii care se evidentiaza acum se numara americanii David Lynch, Oliver Stone,Woody Allen, John Waters, Brian De Palma, italienii Bernardo Bertolucci si Franco Zeffirelli, germanii Werner Herzog si Rainer W. Fassbinder,cehul Milos Forman etc.
Mereu lovit de productiile comerciale de la Holywood, filmul de arta ramane cu adevarat puternic. In prezent, se produc anual mii de filme comerciale pentru masele dornice de “entertaiment”,dar intre ele se gasesc si cateva filmebune sau aproape bune.
Filmele de arta trebuie insa cautate, iar regizorii cu adevarat speciali trebuie urmariti mereu.
In final, incerc o lista de nume ce merita descoperite si redescoperite,cu regizori care mentin aprinsa sclipirea artei in film: Almodovar, Von Trier, Joel si Ethan Cohen, Tornatore, Arronovsky, Burton, Amenabar, Eastwood, Fincher, Shyalaman, Van Sant, Tarantino, Kusturica, Cuaron, Innaritu si altii.
P.S.
Acest articol se doreste o incercare de a mai castiga o lupta impotriva comercialului.Poate fi interpretat ca fiind subiectiv. Desigur sunt multi alti mari regizori pe care i-am omis in aceste randuri. In viitor sper sa incerc sa ii amintesc pe toti.
De ce nu, poate ii veti aminti voi...

miercuri, 13 august 2008

Despre blog

E simplu : imi plac filmele. Dintotdeauna mi-au placut, chiar daca gusturile s-au schimbat odata cu trecerea vremii. Sper sa gasesc destul de multi care sa intre in dialog cu mine pe acest blog.
Va astept!